Washington taie o treime din avioanele promise NATO

Un document confidențial american, obținut de publicația germană Die Welt, detaliază reducerile aplicate forțelor pe care Statele Unite s-au angajat să le trimită în sprijinul NATO în situații de urgență. Nu este vorba despre retragerea militarilor americani din bazele europene, ci despre slăbirea rezervei pe care Alianța conta în cazul unei crize: întăriri planificate, cu termene clare de desfășurare, care acum nu mai pot fi luate ca date certe.

Ce conține lista scursă în presă

Reducerile vizează NATO Force Model, cadrul adoptat după invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia, în 2022. Modelul stabilește ce forțe promite fiecare stat membru să pună la dispoziția Alianței și în ce interval: unele în 10 zile, altele în 30 de zile, iar o a treia categorie în cel mult șase luni. Washingtonul a transmis angajamente revizuite la 31 mai.

Dimensiunea tăierilor este largă. Angajamentele privind avioanele de luptă scad cu aproximativ o treime: F-16 de la 99 la 63, F-15E de la 54 la 36. Toate avioanele-cisternă KC-46, care permit avioanelor de luptă să lovească ținte aflate la distanță fără să aterizeze pentru realimentare, dispar complet din listă. Dronele de recunoaștere cu rază lungă sunt scoase din planificarea NATO. Dronele armate MQ-9 Reaper, folosite frecvent de Alianță pentru supraveghere și lovituri, sunt reduse la jumătate (Focus.de). Pe mare, unul dintre cele două grupuri de luptă cu portavion este retras. Submarinele purtătoare de rachete de croazieră sunt eliminate. Avioanele de patrulare maritimă scad de la 26 la 15. Dispare și una dintre cele două formațiuni de bombardiere strategice.

Europa are avioane, nu și angajamente ferme

Oficiali NATO au transmis că nu se așteaptă apariția unor goluri de apărare. Această evaluare se bazează pe forțele europene existente în inventarele naționale, dar care nu sunt neapărat alocate formal palierelor de criză ale NATO. Europa are, cumulat, mai multe avioane de luptă decât Rusia. A deține avioane și a le angaja însă în operațiuni ale Alianței, pe rotații fixe de desfășurare, sunt lucruri diferite. Un angajament înseamnă cicluri de pregătire finanțate, echipaje antrenate care intră periodic în rotație și o decizie politică de a pune la dispoziția NATO forțe pe care un guvern ar putea prefera să le păstreze sub control național.

Meta-Defense, un site francez de analiză militară, estimează că înlocuirea doar a capacității convenționale de lovire retrase de Statele Unite ar cere 350-400 de aeronave europene multirol angajate formal în planificarea NATO (Meta-Defense). Niciun guvern european nu a anunțat promisiuni la această scară. Costul menținerii acestor rotații, de la mentenanță și instruire până la logistică, ar apăsa mai ales asupra statelor cu cele mai mari forțe aeriene: Franța, Germania, Regatul Unit și Italia. Reducerile Washingtonului sunt confirmate, detaliate și calendarizate. Substituția europeană rămâne voluntară, necuantificată și dependentă de 31 de parlamente naționale.

Garanțiile nucleare nu acoperă un gol convențional

Pe măsură ce angajamentele convenționale scad, Washingtonul și Parisul oferă fiecare forme de reasigurare nucleară, dar armele nucleare răspund unei alte probleme. Statele Unite negociază extinderea mecanismului de nuclear sharing, aranjamentul NATO prin care bombele nucleare americane B61 sunt stocate pe teritoriul aliaților și pot fi livrate de avioane aliate, către Polonia și statele baltice (Rzeczpospolita, LRT). Lituania a început discuții privind modificarea Constituției pentru a permite prezența armelor nucleare pe teritoriul său. Polonia a propus oficial găzduirea unei baze americane permanente (Polsat News).

Franța merge pe o linie paralelă. Programul său de „dissuasion avancée”, prin care Parisul extinde umbrela nucleară asupra unor state partenere, dar păstrează exclusiv autoritatea de lansare, include acum nouă parteneri, după aderarea Norvegiei în mai (Euronews). Polonia urmărește simultan ambele piste, deși sistemele american și francez au structuri de comandă incompatibile: Washingtonul controlează bombele B61, Parisul controlează propriile focoase, iar un mecanism de coordonare între cele două nu există.

Descurajarea nucleară acoperă amenințările existențiale. Nu înlocuiește escadrilele de vânătoare, avioanele-cisternă și aeronavele de patrulare de care NATO are nevoie pentru operațiuni convenționale sub pragul nuclear, zona gri în care se desfășoară cele mai multe crize militare.

Cinci săptămâni până la Ankara

Summitul NATO de la Ankara, programat pentru 7-8 iulie, este termenul politic. Dacă aliații europeni ajung acolo fără angajamente militare precise pentru a acoperi golurile documentate în lista scursă în presă, deficitul de capabilități devine noul punct de plecare. Reducerile Washingtonului sunt deja depuse. Răspunsul Europei rămâne, deocamdată, o listă de intenții, fiecare dependentă de un parlament, de o linie bugetară și de o decizie politică pe care nimeni nu a luat-o încă.