Washingtonul amână rotațiile din Estonia

Poligoanele de lângă Tapa, în nord-estul Estoniei, sunt mai liniștite decât acum o lună. Cea mai mare parte a militarilor americani staționați acolo a plecat. Washingtonul a suspendat noile desfășurări în Europa în timp ce Pentagonul reevaluează unde sunt poziționate forțele SUA și cât de repede pot fi mutate (ERR).

Tallinnul nu poate spune deocamdată ce trupe și echipamente le vor lua locul sau când. Tocmai acest interval, dintre sfârșitul unei rotații și începutul alteia, pune problema descurajării.

Cum arată o rotație normală

O predare standard seamănă cu schimbul de tură: o unitate pleacă, alta sosește, calendarul este cunoscut cu săptămâni înainte, iar golul de capabilități rămâne minim. În Estonia, calendarul a devenit neclar. Ministrul apărării, Hanno Pevkur, susține că forțele americane „nu vor pleca în totalitate”, dar formulează problema în termeni de amploare și capabilități rămase. Un guvern poate spune, fără să mintă, că NATO rămâne prezentă, în timp ce trupele și echipamentele care dau greutate acestei promisiuni devin mai puțin certe.

Estonia nu este un caz izolat. În mai, Pentagonul a anulat rotația planificată a unei brigăzi blindate de aproximativ 4.000 de militari în Polonia, luând prin surprindere inclusiv oficiali americani (Politico). Secretarul apărării, Pete Hegseth, a lansat o evaluare de șase luni a bazelor americane din Europa, prezentată drept o încercare de a-i face pe aliați să își asume „responsabilitatea principală” pentru propria apărare (NATO). Potrivit relatărilor de presă, Hegseth ar fi dorit reduceri mai ample ale prezenței americane în Europa înaintea unei reuniuni ministeriale NATO, dar planul ar fi fost temperat (Focus). Nu există încă un ordin final publicat.

Un cartier general nu este o garnizoană

Răspunsul NATO a fost, până acum, unul de arhitectură militară. La 1 iulie, Corpul 1 germano-olandez a preluat comanda tactică asupra forțelor terestre din Estonia și Letonia, ceea ce înseamnă că un cartier general european planifică și conduce acum activitatea militară de zi cu zi pe care anterior o gestionau structuri conduse de americani (ERR, Bloomberg). Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a spus că NATO se poate baza pe aliații europeni (DW). Generalul american Christopher Donahue a afirmat, la o ceremonie în regiunea baltică, că Washingtonul „va fi acolo, alături de” aliații săi (Arab News/Reuters).

Transferul comenzii contează pentru că un cartier general influențează primele zile ale unei crize: cine dă ordine, cum circulă informația, ce unități sunt puse în mișcare. Dar un cartier general nu produce trupe, avioane, apărare antiaeriană sau muniție. El organizează forțe pe care aliații trebuie, în fapt, să le trimită. Comandantul suprem al NATO a admis că Europa a acoperit cea mai mare parte a golurilor lăsate de reducerile americane, dar a recunoscut că unele rămân neacoperite (AP/Seattle Times). Cele mai greu de înlocuit sunt loviturile la distanță și capacitățile de supraveghere.

Polonia arată cel mai clar acest tipar. Varșovia negociază posibilitatea primei baze americane permanente, cu Poznań și Wrocław printre amplasamentele luate în calcul, în timp ce presează Washingtonul să reia rotația blindată suspendată (radar.rp.pl). Logica este simplă: dacă rotațiile devin nesigure, prezența permanentă oferă mai multă predictibilitate. Dar o bază permanentă cere acordul Washingtonului, iar Washingtonul se află încă în mijlocul evaluării.

Cine trebuie să dea răspunsul

În Congres, opoziția crește. Mike Rogers, președintele Comisiei pentru servicii armate din Camera Reprezentanților, a spus că legislatorii nu au fost consultați corespunzător în privința retragerii anterioare a unei brigăzi americane din România. Membrii Congresului lucrează la o cerință prin care Pentagonul ar trebui să prezinte evaluări de risc înainte ca nivelul trupelor americane din Europa să scadă sub 76.000 (The Hill).

Articolul 5 al NATO, angajamentul din tratat potrivit căruia un atac împotriva unui aliat este considerat un atac împotriva tuturor, nu s-a schimbat. Descurajarea, însă, nu este doar o clauză juridică. Este calculul pe care un adversar potențial îl face despre forțele, viteza de reacție și voința politică pe care le-ar întâlni în primele ore ale unei crize. Când unitățile care dau substanță acestui calcul pleacă, iar data înlocuirii lor nu este anunțată, incertitudinea crește.

Acest gol nu dovedește că SUA se retrag din Europa. Arată însă că descurajarea în zona baltică depinde acum de o evaluare nepublicată a Pentagonului, ale cărei efecte practice aliații nu le pot încă include în planuri. Fiecare capitală de pe flancul estic se adaptează în jurul unei absențe pe care nu o poate măsura. Evaluarea va produce un răspuns. Întrebarea este dacă pregătirea aliaților poate aștepta până atunci.