Washingtonul pregătește NATO 3.0

Washingtonul a invitat cinci aliați europeni la Bergen pentru a negocia, înaintea discuțiilor formale, cine preia o parte mai mare din povara apărării convenționale a Europei. Întâlnirea nu poate rescrie regulile NATO: fiecare aliat poate bloca deciziile la masa oficială, pentru că Alianța funcționează prin consens (NATO). Dar dacă un grup ales în prealabil cade de acord asupra pachetului, ceilalți membri vor avea mai puțin spațiu de manevră: fie acceptă un plan deja conturat, fie riscă să fie prezentați drept cei care blochează descurajarea.

Camera în care se scrie planul

Statele Unite au adus împreună Finlanda, Suedia, Germania, Polonia și Țările de Jos sub eticheta „NATO 3.0”: europenii ar urma să preia mai mult din apărarea convențională, în timp ce Washingtonul își mută o parte din atenție spre alte priorități (ISDP, upday). Nu au fost anunțate public schimbări de comandament, ținte de pregătire sau mecanisme de finanțare.

Forța acestui format stă în ceea ce se întâmplă înaintea votului formal. Când guverne selectate își aliniază pozițiile, negociază formulările și compară contribuțiile din timp, construiesc o presiune politică ce face opoziția mai dificilă. În NATO, unde consensul înseamnă că fiecare aliat are drept de veto, un acord pregătit în avans transformă veto-ul într-un gest costisitor politic. Țările rămase în afara camerei pierd influență înainte ca negocierea oficială să înceapă.

Selecția transmite, la rândul ei, un mesaj. Finlanda are cea mai lungă frontieră terestră a NATO cu Rusia. Germania ține centrul arhitecturii europene. Polonia oferă coloana logistică pentru flancul estic. Împreună, aceste state schițează o Europă care duce mai mult din apărarea terestră a Alianței. Ceea ce lipsește încă este sistemul care să facă planul operațional: autoritate comună de comandă, echipamente disponibile, finanțare convenită și unități antrenate să se deplaseze împreună.

Ce se construiește, concret

Germania este cel mai bun test pentru a vedea dacă promisiunile politice devin capacitate militară reală. Brigada 45 din Lituania, prima brigadă grea de luptă pe care Berlinul o staționează permanent în străinătate, ar trebui să ajungă la aproximativ 5.000 de militari până la finalul lui 2027, deși cazarma este încă în construcție (Euronews, n-tv).

De la 1 iulie, un comandament militar germano-olandez din Münster a preluat controlul operațional asupra forțelor NATO repartizate Estoniei și Letoniei, coordonând, potrivit relatărilor, circa 50.000 de soldați (Zeit, Deutschlandfunk). În termeni practici, un comandament european decide acum cum se antrenează, se desfășoară și reacționează trupele aliate din aceste două țări.

Polonia găzduiește aproximativ 10.000 de militari americani prin rotație, cu un element de comandă american avansat la Poznań (LRT, Forsal). O bază americană permanentă rămâne încă subiect de negociere. Unități nominalizate, amplasamente reale, termene de construcție: acestea sunt elementele care trec testul pe care sloganurile politice îl ratează.

Europei îi lipsesc încă instrumentele pe care planul le presupune

A duce o parte mai mare din povară în interiorul NATO nu înseamnă automat capacitatea de a acționa independent. IFRI arată că o greutate europeană reală cere autoritate în lanțurile de comandă, nu doar steaguri europene pe cartiere generale NATO (Ifri). Fondation Robert Schuman avertizează că Europa poate crește bugetele militare fără să câștige suveranitate efectivă dacă rămâne dependentă de comanda americană, de sateliții americani și de transportul strategic asigurat de Statele Unite (Fondation Robert Schuman).

Deficitul de oameni și echipamente este la fel de concret. Forța activă a Germaniei trebuie să crească de la circa 185.000 la cel puțin 260.000 de militari, în timp ce rezervele ar trebui să urce de la aproximativ 66.000 la 200.000. Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a avertizat că există penurii de specialiști chiar și pentru brigada din Lituania (Tagesschau). Experți finlandezi și suedezi notează că unele capabilități americane, inclusiv apărarea antirachetă și rețelele de sateliți, nu pot fi înlocuite rapid de europeni (Svenska Yle).

Presa poloneză vede și un risc politic separat: faptul că Washingtonul își alege partenerii ar putea împărți NATO în aliați de rangul întâi și aliați de rangul al doilea (WP). Varșovia câștigă din această selecție, prin nivelul ridicat al cheltuielilor militare și prin rolul său de stat de linie întâi. Costul politic este suportat de aliații care nu au fost invitați.

Summitul de la Ankara, programat mai târziu în acest an, va arăta dacă sala de lucru de la Bergen a produs un acord pe care alianța mai largă îl poate valida sau dacă aliații excluși vor constata că opțiunile reale fuseseră deja stabilite înainte ca ei să intre în discuție.