Rinichi de porc păstrat un an produce urină

Rinichii donați trebuie, de regulă, transplantați în câteva ore, ceea ce limitează timpul disponibil pentru găsirea unui primitor compatibil și pregătirea intervenției. Cercetătorii au păstrat un rinichi de porc la −150°C puțin peste un an; după reîncălzire și conectarea la un aparat de perfuzie, organul a început să producă urină (MIT Technology Review). O metodă de conservare îndelungată le-ar putea oferi echipelor de transplant mai mult timp, însă rezultatul este preliminar: studiul nu a trecut prin evaluarea colegială, iar porcii care au primit rinichi reîncălziți au fost urmăriți doar pentru scurt timp.

Echipa Universității din Minnesota și-a publicat studiul pe bioRxiv, un server pentru preprinturi, adică lucrări făcute publice înainte de evaluarea colegială. Rinichii aveau dimensiuni apropiate de cele umane și erau de aproximativ 100 de ori mai mari decât rinichii de șobolan pe care grupul îi reîncălzise anterior (bioRxiv preprint). Trecerea la această scară este noutatea principală, deoarece conservarea la rece a fost deosebit de dificilă pentru organele mari.

Cum este transformat rinichiul într-un material sticlos

Rinichiul conține în mare parte apă și este străbătut de o rețea densă de vase și celule. Dacă este congelat în mod obișnuit, se formează cristale de gheață care îi rup structura delicată. Echipa pompează prin vase agenți crioprotectori, un fel de antigel biologic. Pe măsură ce organul se răcește, conținutul său devine solid și sticlos, fără să formeze cristale.

Partea mai dificilă este încălzirea organului după scoaterea din depozit. Gândiți-vă la dezghețarea unui curcan: exteriorul se înmoaie cu mult înaintea centrului. Într-un organ vitrificat, încălzirea inegală poate fisura țesutul fragil. Metoda echipei, numită „nanowarming”, folosește particule minuscule introduse în vasele rinichiului, care degajă căldură în interiorul organului. Astfel, căldura nu trebuie să pătrundă lent de la suprafață.

Într-un studiu evaluat colegial și publicat în 2023 în Nature Communications, grupul arătase deja că metoda poate readuce rinichii de șobolan după conservare și îi poate folosi în transplanturi funcționale. Rămânea întrebarea dacă aceeași tehnică putea fi aplicată unui organ de mărimea unui rinichi uman.

Ce pot arăta două ore

Rinichiul păstrat un an a fost testat doar pe aparat, care pompează prin organ un lichid încălzit în locul circulației din corp. În experimente separate, rinichii păstrați pentru perioade mai scurte au fost reîncălziți și transplantați în porci. Sângele a început să circule, organele și-au recăpătat culoarea, iar urina a apărut în aproximativ un minut, deși debitul urinar a fost de circa două treimi din nivelul așteptat (MIT Technology Review). Animalele au fost apoi urmărite doar două ore (bioRxiv preprint).

Urinarea timpurie indică reluarea unei funcții, dar nu demonstrează că transplantul va reuși. Rinichiul trebuie să filtreze încontinuu deșeurile din sânge, iar un organ care începe să funcționeze bine poate totuși să cedeze în zilele următoare. Greg Fahy, criobiolog fără legătură cu studiul, a salutat reluarea circulației sanguine, dar a declarat pentru MIT Technology Review că experimentele nu pot arăta dacă rinichii ar fi menținut în viață un animal. Pentru a răspunde, rinichii conservați cel mai mult ar trebui transplantați în porci, cărora li s-ar îndepărta propriii rinichi, iar animalele ar trebui urmărite timp de câteva săptămâni. Cititorii care evaluează concluziile trebuie să știe și că autorii declară că dețin brevete legate de tehnologie (bioRxiv preprint).

În Europa, timpul disponibil pentru păstrarea rinichilor destinați transplantului este limitat. Ghidul European Association of Urology recomandă intervale ideale de 18–21 de ore pentru rinichii proveniți de la donatori aflați în moarte cerebrală și de 12 ore după moartea circulatorie (EAU guideline). Spitalele folosesc deja aparate care pompează lichid rece prin organ, o metodă mai eficientă decât simpla păstrare pe gheață. Acestea reduc disfuncția întârziată a grefei, adică reluarea lentă a funcției noului rinichi (Cochrane review). Dacă un rinichi conservat îndelung ar putea fi transplantat și și-ar menține funcția, păstrarea lui timp de luni le-ar permite chirurgilor să aștepte găsirea unui primitor compatibil și să programeze operațiile din timp, în loc să se grăbească peste noapte.

Deocamdată, concluzia este limitată: rinichiul păstrat un an a produs urină pe aparat, iar, separat, rinichii transplantați au produs urină la porci urmăriți numai două ore (bioRxiv preprint). Echipa din Minnesota a readus dintr-o perioadă lungă de conservare în stare sticloasă un organ de mărimea unui rinichi uman și a arătat că acesta poate începe să funcționeze. Următorul pas este să demonstreze că poate susține viața unui animal.