UE prelungește permisele gratuite de poluare

Comisia Europeană a propus la 17 iulie să reducă ritmul în care strânge plafonul de emisii și să prelungească până cel puțin în 2037 permisele gratuite de poluare pentru industria grea, cu condiția ca fabricile să demonstreze că investesc în producție mai curată (comunicatul Comisiei, Le Monde). Problema este că, deocamdată, nu există reguli publice care să spună ce înseamnă un plan de investiții credibil sau ce pățesc companiile care primesc permisele, dar nu livrează investițiile promise (evaluarea de impact a Comisiei).

O presiune mai lentă

Sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii, ETS, este o piață de tip „plafon și tranzacționare”. Centralele electrice și fabricile trebuie să dețină câte un certificat pentru fiecare tonă de CO₂ emisă, iar plafonul total scade anual, ceea ce face certificatele mai rare și mai scumpe. Mecanismul împinge companiile fie să reducă emisiile, fie să investească în procese industriale mai curate.

Comisia vrea acum să încetinească această reducere. Plafonul ar urma să scadă cu 3,7 % pe an între 2031 și 2035 și cu doar 1,7 % între 2036 și 2040, față de ritmul de 4,3–4,4 % prevăzut în prezent (comunicatul Comisiei, Reuters). Mai multe certificate rămân astfel în circulație, iar semnalul de preț care împinge fabricile spre tehnologii mai curate devine mai slab.

Permisele gratuite pentru sectoare precum oțelul, cimentul și industria chimică ar veni cu condiții. Companiile ar primi 80 % după depunerea unui plan de investiții aprobat, iar restul de 20 % doar după ce ar dovedi că l-au realizat (evaluarea de impact a Comisiei). O nouă Bancă pentru Decarbonizare Industrială ar distribui încă 400 mil. de certificate ca sprijin suplimentar pentru investiții (S&P Global).

Cine câștigă, cine plătește

Beneficiarii direcți sunt fabricile cu consum mare de energie. Germania, care are o bază industrială puternică în oțel și chimie, ar avea cel mai mult de câștigat (Deutschlandfunk). Polonia a condus o coaliție de 12 state care a cerut reduceri mai lente și a numit propunerea un „moment de referință” (Energetyka24).

Pierdanții sunt companiile care au pariat deja pe producția verde. Producătorii suedezi de oțel SSAB și Stegra au investit masiv în oțel pe bază de hidrogen, mizând pe faptul că un preț tot mai mare al carbonului va face, în timp, produsul lor mai ieftin decât oțelul convențional. Dacă producătorii tradiționali primesc acum mai multe permise gratuite și mai mult timp, momentul în care avantajul de cost trece de partea tehnologiei curate se îndepărtează.

Și bugetele naționale pierd spațiu de manevră. Veniturile din licitațiile ETS au totalizat aproximativ 260–270 mld. euro din 2013, cea mai mare parte a banilor intrând în bugetele publice generale (Update EU). Comisia vrea ca cel puțin 50 % din veniturile viitoare obținute din licitații să fie direcționate către decarbonizarea industrială (Europa Press, comunicatul Comisiei). Asta înseamnă mai puțini bani pentru fondurile naționale de climă și pentru bugetele generale.

Regulile care lipsesc

O anumită flexibilitate are justificare economică. O oțelărie nu poate trece la hidrogen înainte să existe infrastructura necesară pentru hidrogen. Cumpărarea de timp pentru această tranziție are o logică industrială.

Dar analiza nu a identificat în propunere un model public care să definească un plan de investiții credibil. Cine stabilește criteriile? Cine verifică realizarea investițiilor? Ce se întâmplă dacă o companie primește permisele și amână investițiile? Comisia spune că va defini aceste reguli prin acte delegate, adică legislație secundară elaborată de Comisie fără un vot complet al Parlamentului European. Pentru o înțelegere de asemenea dimensiune, mecanismul de control apare foarte târziu.

Organizațiile de mediu Bellona și European Environmental Bureau susțin că propunerea slăbește piața carbonului din prea multe direcții simultan: un plafon care scade mai lent, mai multe permise gratuite și un mecanism mai slab de retragere din circulație a certificatelor excedentare (Bellona, EEB). Orice deficit de reducere a emisiilor ar trebui recuperat în sectoare precum transporturile și încălzirea locuințelor, unde reducerile sunt mai dificile și mai costisitoare.

Comisia propune, în esență, o subvenție industrială plătită printr-un semnal mai slab al prețului carbonului. Încă nu a prezentat regulile care transformă această subvenție în investiții reale.