Prima de risc a Franței, aproape de 100 de puncte

În dimineața zilei de 15 septembrie, randamentul obligațiunilor de stat germane pe zece ani urcase la aproximativ 3,50 %, cel mai ridicat nivel din 2009. Randamentul titlurilor franceze cu aceeași maturitate ajunsese la 4,48–4,50 %, aproape de cotele înregistrate în timpul crizei financiare din 2008 (Reuters via Zonebourse). Randamentul reprezintă câștigul anual obținut de investitorul care cumpără și păstrează o obligațiune guvernamentală. Când prețul obligațiunii scade, randamentul crește, iar statul trebuie să plătească această dobândă mai mare pentru datoria nou-emisă.

Diferența dintre randamentele Franței și Germaniei se apropia de 100 de puncte de bază, echivalentul unui punct procentual (Reuters via Boursorama). Acest ecart, numit spread, măsoară costul suplimentar suportat de Franța atunci când se împrumută, comparativ cu Germania. Randamentele au crescut și în Italia, Spania, Belgia și Țările de Jos, însă spread-urile acestor țări s-au modificat foarte puțin. Franța este excepția.

Un șoc comun a împins în sus toate randamentele

Cea mai mare parte a creșterii înregistrate în Europa are aceeași explicație: inflația mai ridicată și înăsprirea politicii monetare. Inflația din zona euro a ajuns la 3,3 % în august, în timp ce energia s-a scumpit cu 14,3 % față de anul anterior (Eurostat). Petrolul Brent se tranzacționa în apropierea pragului de 108 dolari pe baril (SIC Notícias). Banca Centrală Europeană, care stabilește dobânzile pentru cele 21 de state din zona euro, a anunțat la 10 septembrie o majorare de 25 de puncte de bază, prin care rata facilității de depozit crește la 2,50 % începând din 16 septembrie. La 15 septembrie, rata aflată efectiv în vigoare era încă de 2,25 % (ECB). Presiunea a fost amplificată de randamentele titlurilor de Trezorerie americane, apropiate de 4,8 %, deoarece investitorii globali compară permanent obligațiunile guvernamentale considerate sigure (Bundesbank).

Randamentul Italiei a crescut cu aproximativ 23 de puncte de bază în primele două săptămâni din septembrie, dar spread-ul italian s-a mărit cu numai 4 puncte de bază (la Repubblica, Borsa Italiana). În cazul Spaniei, spread-ul a avansat cu aproximativ 4–5 puncte de bază (El Español). În ambele țări, mișcarea a urmat aproape integral creșterea randamentelor germane, ceea ce indică o reevaluare generală a pieței, nu o sancționare individuală a guvernelor.

Costul suplimentar plătit de Franța

Franța s-a desprins de acest tipar. Randamentul său a crescut cu aproximativ 28–31 de puncte de bază în același interval, dintre care circa 13–15 puncte de bază au provenit din lărgirea spread-ului, nu din evoluția titlurilor germane (Banque de France). Aproape jumătate din scumpirea finanțării Franței are, așadar, cauze politice, nu globale. După cum am relatat săptămâna trecută, prima plătită de Paris față de Berlin este acum cea mai mare din 2012. Reuters a pus această creștere în legătură directă cu temerile provocate de fragmentarea Adunării Naționale și cu dificultatea politică de a adopta bugetul pentru 2027 (Reuters via Boursorama).

Franța continuă să se poată finanța pe piețe. La 3 septembrie, agenția sa pentru administrarea datoriei a atras 13,5 mld. euro prin patru emisiuni de obligațiuni, iar ofertele investitorilor au depășit de peste două ori suma pusă în vânzare (Zonebourse). Refinanțarea este însă mai scumpă, iar costurile se acumulează treptat, pe măsură ce datoria ajunsă la scadență este înlocuită cu împrumuturi noi. Maturitatea medie a datoriei franceze depășește opt ani (AFT), astfel încât randamentele actuale vor înlocui lent dobânzile mai mici ale obligațiunilor vechi.

Belgia oferă un reper util. Agenția sa pentru administrarea datoriei estimează că o creștere permanentă de 100 de puncte de bază ar adăuga aproximativ 178 mil. euro la cheltuielile cu dobânzile în 2026, iar costul anual suplimentar ar ajunge la 3,9 mld. euro până în 2031 (The Brussels Times). Majorările anuale aparent mici se cumulează și devin o povară bugetară importantă.

Cine câștigă și cine pierde

Randamentele mai mari îi avantajează pe cei care economisesc și pe cumpărătorii noilor obligațiuni, însă dobânzile bancare nu au ținut pasul. În iulie, depozitele overnight din zona euro ofereau încă doar 0,28 % (ECB). Diferența rămâne în marja băncilor.

Cei care contractează acum credite se confruntă cu costuri mai mari. În Țările de Jos, dobânzile oferite pentru creditele ipotecare fixe pe zece ani au crescut cu 14 puncte de bază în patru săptămâni, până la 4,22 % la 13 septembrie (Van Bruggen). Prețul unui credit ipotecar depinde de o combinație între ratele swap, costurile de finanțare ale băncilor și traiectoria anticipată a politicii BCE, nu doar de randamentele obligațiunilor suverane. Direcția este însă clară: creditarea se scumpește. Debitorii care au deja dobânzi fixe sunt protejați până la următoarea revizuire prevăzută în contract.

Europa suportă costul inflației mai ridicate și al politicii monetare mai restrictive, iar Franța plătește în plus pentru incertitudinea politică internă. Datele privind spread-urile nu indică, deocamdată, o fragmentare mai largă a pieței datoriilor din zona euro. Menținerea sub control a primei franceze va depinde de votul asupra bugetului pentru 2027 în Adunarea Națională.