Prima de risc franceză, maxim din 2012

Randamentul obligațiunilor de stat spaniole pe zece ani, adică dobânda anuală cerută de investitori pentru a împrumuta Spania timp de un deceniu, a depășit 4 % la 14 septembrie. Pragul nu este însă unul nou: randamentele spaniole îl mai depășiseră în octombrie 2023. Reperul relevant este că au ajuns la cel mai ridicat nivel din decembrie 2013 (Europa Press). Mișcarea nu s-a limitat la Spania. Germania, Franța și Italia au înregistrat, în aceeași săptămână, maxime ale ultimilor ani (El Mundo). Piețele au reevaluat simultan datoria publică europeană, dar presiunea cea mai puternică s-a concentrat asupra Franței.

De ce au crescut simultan randamentele

Două forțe au acționat în același timp. Prețul petrolului a urcat puternic, cotația țițeiului Brent apropiindu-se de 108 dolari pe baril pe fondul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu (SIC Notícias). Efectul s-a transmis direct în inflație: rata anuală generală din zona euro a crescut în august de la 2,9 % la 3,3 %, aproape integral deoarece energia s-a scumpit cu 14,3 % față de anul precedent. Inflația de bază, care exclude energia și alimentele, a coborât ușor, la 2,4 % (ECB). Accelerarea din august a venit, așadar, în principal din energie, nu din supraîncălzirea consumului intern.

A urmat decizia BCE, Banca Centrală Europeană, care stabilește dobânzile pentru cele 20 de țări ce folosesc moneda euro. La 10 septembrie, Consiliul guvernatorilor a majorat dobânzile cu 0,25 puncte procentuale, ducând rata facilității de depozit, dobânda primită de bănci pentru depozitele constituite peste noapte la BCE și reperul principal pentru celelalte costuri de finanțare, la 2,50 % (ECB, Bundesbank). Președinta BCE, Christine Lagarde, a susținut că o intervenție timpurie produce costuri mai mici decât propagarea scumpirii energiei în salarii și în prețurile serviciilor. Piețele anticipaseră majorarea, iar randamentul obligațiunilor germane pe doi ani aproape că nu a reacționat (Reuters via MarketScreener). Perspectiva unor noi creșteri a împins însă în sus costurile de finanțare pe termen lung ale tuturor marilor state din zona euro.

Aceeași vânzare de obligațiuni, niveluri diferite de presiune

Între 9 și 14 septembrie, randamentul de referință al Germaniei a crescut cu aproximativ 15 puncte de bază, adică sutimi de punct procentual, până la circa 3,54 %. Randamentul Spaniei a avansat cu aproximativ 19 puncte de bază, la 4,02 % (Europa Press, QuiFinanza). Diferența dintre costurile de împrumut ale Spaniei și Germaniei, cunoscută drept spread, s-a mărit cu numai aproximativ 4 puncte de bază, la circa 48 de puncte. Cea mai mare parte a creșterii spaniole a reflectat, prin urmare, mișcarea paralelă a randamentelor germane.

În cazul Franței, semnalul a fost diferit. Randamentul s-a apropiat de 4,5 %, iar spreadul față de Germania a ajuns la aproximativ 96 de puncte de bază, cel mai ridicat nivel din 2012 (AFP via Zonebourse). După cum am relatat săptămâna trecută, această diferență a devenit un indicator în timp real al încrederii investitorilor în finanțele publice franceze (To Brief).

Lărgirea spreadului este compatibilă cu temerile privind politica fiscală. Comisia Europeană estimează că Franța va înregistra în 2026 un deficit de 5,1 % din PIB, iar datoria publică va depăși 120 % din PIB (European Commission). Spania anticipează, în schimb, o creștere economică de aproape 2,4 % și un deficit apropiat de 3 % din PIB (European Commission). Franța continuă să se împrumute masiv într-o economie cu o creștere slabă, iar investitorii cer o dobândă mai mare pentru acest risc.

Cine suportă costul

Guvernele nu ajung să plătească imediat o dobândă de 4 % pentru întreaga datorie publică. Obligațiunile existente, emise cu dobândă fixă, își păstrează condițiile inițiale. Randamentele mai ridicate se transmit treptat în bugete, pe măsură ce titlurile vechi ajung la scadență, iar trezoreriile emit unele noi la costurile actuale. Biroul Parlamentar pentru Buget din Italia estimează că plățile de dobânzi vor crește de la aproximativ 4,1 % din PIB în 2026 la 4,5 % în 2029 (UPB). Efectul apare gradual, dar acumularea costurilor devine relevantă pentru un stat precum Franța, unde împrumuturile noi sunt mari în raport cu PIB-ul.

Proiecțiile BCE indică în continuare o revenire a inflației la 2,1 % până în 2028 (ECB). Dacă estimarea se confirmă, majorarea dobânzilor din septembrie va fi funcționat ca o măsură de protecție împotriva unei spirale în care salariile și prețurile se alimentează reciproc. Dacă petrolul rămâne scump, iar inflația serviciilor accelerează, noi majorări ar scumpi creditele și refinanțarea tocmai pentru statele cu cea mai mică marjă bugetară. Depășirea pragului de 4 % de către Spania a atras atenția în ultima săptămână, însă creșterea primei plătite de Franța față de Germania transmite avertismentul mai clar.