Șapte condiții nedezvăluite țin Ormuzul închis

Traficul prin strâmtoarea Ormuz a ajuns la o mică parte din nivelul de dinaintea războiului. Iranul spune acum că o va menține închisă până când Washingtonul va îndeplini șapte condiții pe care nu le-a făcut publice. Armatorii, asigurătorii și cumpărătorii de gaze din Europa așteaptă astfel condiții pe care nu le pot consulta, iar un acord nu ar readuce navele în strâmtoare de la sine.

Mohammad Bagher Ghalibaf, președintele parlamentului iranian, a spus duminică, 4 octombrie, că strâmtoarea va rămâne închisă până când Statele Unite vor îndeplini șapte condiții „întemeiate pe memorandumul de la Islamabad”, potrivit Nournews. Nu le-a enumerat. Nici memorandumul nu a fost publicat: Auswärtiges Amt, ministerul german de externe, îl descrie drept o declarație SUA–Iran din iunie 2026, prin care cele două părți și-au exprimat intenția de a opri luptele, fără să-i facă publici termenii; atacurile au continuat ulterior (Auswärtiges Amt).

Ce a cerut Iranul în declarațiile publice

Presa iraniană a relatat despre revendicări, fără să publice o listă. O analiză publicată de Nournews pe 29 septembrie spunea că pachetul nu fusese anunțat oficial (Nournews).

Analiza menționa patru cereri discutate de oficiali. Iranul vrea încetarea războiului pe toate fronturile, inclusiv în Liban, și ridicarea blocadei navale americane asupra porturilor iraniene. Mai cere eliminarea restricțiilor asupra vânzărilor de petrol și deblocarea depozitelor sale înghețate. Relatările publicate nu arată dacă aceste patru cereri se numără printre cele șapte ale lui Ghalibaf, așa că nimeni din afara negocierilor nu poate ști dacă duminică a fost adăugată vreo condiție nouă.

Disputa despre cine face primul pas

Negocierile actuale au început la ONU, unde ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a propus un plan de șapte zile, mediat de Qatar (ONU). Washingtonul ar urma să facă primul pas în decurs de patru sau cinci zile (Franceinfo). Iranul ar redeschide strâmtoarea abia în ziua a șasea. Donald Trump a respins planul pe 26 septembrie fără să precizeze ce parte contesta (The Hill), după cum am relatat atunci (To Brief).

În perioada 29–30 septembrie, Araghchi a primit la Doha un răspuns american transmis prin mediatorii qatarezi (Reuters via Internazionale). Un oficial informat despre negocieri a spus că principala dispută privește ordinea pașilor. Duminică, Ministerul iranian de Externe a declarat că propunerile SUA se concentrează pe programul nuclear al Iranului, în timp ce Teheranul pune Ormuzul pe primul loc (Xinhua). Niciuna dintre părți nu a publicat textul american.

Planul iranian precizează acțiunile și ordinea lor. Obiecția americană relatată privește tocmai această succesiune. Ridicarea timpurie a blocadei ar însemna renunțarea la un instrument concret de presiune: US Central Command, comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu, a anunțat că până pe 23 septembrie redirecționase 115 nave comerciale care se îndreptau spre porturi iraniene sau plecau din ele (CBS). Încetarea focului în Liban depinde și de Israel, care nu poate fi angajat prin semnătura Statelor Unite.

De ce un acord nu ar readuce navele în strâmtoare

Windward, o firmă de urmărire a navelor, a numărat 17 traversări pe 29 septembrie, față de aproximativ 135 pe zi înainte de război (Argus). Pe 1 octombrie, un alt petrolier a fost lovit de un proiectil neidentificat (gCaptain).

Momentul revenirii navelor depinde de asigurători. Primele pentru riscul de război, adică prețul asigurării unei nave împotriva daunelor provocate de conflict, au ajuns la 3–8 % din valoarea navei la sfârșitul lui august, față de aproximativ 0,25 % înaintea războiului, potrivit asociației neerlandeze a asigurătorilor (Verbond van Verzekeraars). Asociația a spus că acoperirea depinde de confirmarea că minele au fost înlăturate și de un istoric fără incidente.

Washingtonul a încercat să convingă piața să revină. La Rotterdam, pe 1 octombrie, ofițerul marinei americane Matthew Kawas a declarat că strâmtoarea este „deschisă” și le-a cerut asigurătorilor să mențină acoperirea (Schuttevaer). Armatorii neerlandezi au răspuns că un semnal pozitiv nu este suficient până când traversarea nu devine sigură și previzibilă (Transport Online).

Europa suportă deja costurile. Edison, compania italiană de energie, ratase livrarea a 35 de transporturi de gaze naturale lichefiate din Qatar (Staffetta Quotidiana). Guvernele pot contribui la siguranța navigației, dar principala ofertă europeană depinde de încheierea unui acord: Emmanuel Macron a declarat pe 18 septembrie că Franța pregătea o misiune defensivă de escortă, care ar urma să aibă loc numai după un acord (Élysée). Niciun guvern nu poate obliga asigurătorii să reia acoperirea.

Ghalibaf nu le-a oferit armatorilor niciun reper public pentru a estima când ar redeschide Iranul strâmtoarea. Un eventual acord ar trebui să ducă apoi la traversări sigure, pentru care asigurarea să fie disponibilă. Pentru europenii care așteaptă gazul din Qatar, contează mai mult ca navele să poată circula efectiv în siguranță decât anunțul unei redeschideri.