Marocul blochează 294 de persoane la Ceuta

Repetarea traversării în masă de la sfârșitul lui iulie spre Ceuta nu s-a produs pe 15 august. Forțele de securitate marocane au interceptat grupuri în apropiere de Fnideq, la trei kilometri de enclava spaniolă din Africa de Nord, folosind gaze lacrimogene, elicoptere și câini de poliție. La punctul de trecere El Tarajal, autoritățile spaniole au raportat o situație calmă, fără intrări colective (Europa Press, EFE). Tocmai această liniște a arătat unde se află controlul real: nu la Madrid și nici la Bruxelles, ci la Rabat.

Marocul a ales să intervină

În zilele precedente, poliția marocană a arestat 61 de persoane, acuzate că ar fi promovat pe rețelele sociale tentative de trecere a frontierei. Pe 15 august, forțele de securitate au oprit 294 de persoane la Fnideq, un bilanț care a crescut pe parcursul zilei de la primele raportări, de 111 persoane (Hespress). Spania a desfășurat aproximativ 1.600 de polițiști și agenți ai Guardia Civil în jurul enclavei și a anulat concediile militarilor (El País). Mobilizarea spaniolă a fost o măsură de siguranță, nu factorul decisiv.

După cum am explicat în analiza anterioară (To Brief), valul de la sfârșitul lui iulie s-a produs într-un moment în care controlul marocan părea insuficient sau permisiv. Mii de oameni au ajuns la Ceuta în mai multe nopți consecutive, transformând o dispută bilaterală de frontieră într-o discuție la nivelul UE despre responsabilitatea pentru granița externă a Europei. Ceuta este teritoriu spaniol și, implicit, teritoriu al Uniunii Europene, dar Spania cere verificări de identitate pentru deplasarea din enclavă spre continent, ceea ce limitează puternic mișcarea mai departe. Enclava contează mai puțin ca poartă de migrație și mai mult ca test al controlului efectiv asupra accesului pe sol european.

Pe 15 august, Marocul a ales să aplice controlul. Contrastul cu luna iulie lasă o întrebare simplă: dacă Rabat poate opri trecerile atunci când vrea, frontiera Europei la Ceuta funcționează la discreția Rabatului.

Bani fără comandă

Niciun tratat nu obligă Marocul să păzească frontiera Europei. Aranjamentul se vede în fluxurile de bani, nu într-un text juridic constrângător. La câteva zile după breșa din iulie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a scris premierului Pedro Sánchez. A numit Marocul „un partener strategic important” și a oferit sprijin tehnic și financiar suplimentar (Brussels Signal). Comisarul Magnus Brunner a invocat alocarea de urgență suplimentară de 114 mil. euro pentru Spania, inclusiv aproximativ 28 mil. euro pentru sistemele de primire și returnare din Ceuta (Euronews).

Lanțul puterii merge într-o singură direcție. Marocul controlează cine ajunge la frontieră. Spania preia consecințele juridice după ce oamenii ajung pe teritoriul său. Bruxellesul oferă bani și Frontex, agenția europeană de frontieră care sprijină forțele naționale, dar nu le comandă. Comisia Europeană nu le poate ordona jandarmilor marocani să disperseze o mulțime. Poate doar să recompenseze cooperarea după consumarea faptelor. Think tank-ul belgian Denktank Minerva a formulat direct concluzia: Ceuta arată că „Fortăreața Europa” depinde de un partener care poate porni și opri cooperarea (Denktank Minerva). Presa germană a ajuns la aceeași concluzie (Tagesschau).

Ce ascunde succesul

Cu cât controlul marocan este mai eficient înainte ca oamenii să ajungă sub jurisdicție spaniolă, cu atât devine mai greu de verificat cum se face acest control. Pe 15 august, autoritățile marocane le-au cerut jurnaliștilor EFE și televiziunii publice spaniole TVE să părăsească Fnideq în timpul operațiunii de poliție (elDiario.es). Protecțiile juridice ale UE se aplică după ce oamenii ajung sub jurisdicție spaniolă: proceduri de azil, control judiciar, garanții privind drepturile fundamentale. Înainte de acel punct, Uniunea Europeană nu are instrumente directe pentru a supraveghea modul în care Marocul face interceptările sau folosește forța.

O scrisoare semnată de 22 de guverne, promovată inclusiv de Italia și Danemarca, a folosit cazul Ceuta pentru a cere frontiere externe mai dure și centre de procesare în țări terțe (Euronews). Premierul Italiei, Giorgia Meloni, și ministrul de interne Matteo Piantedosi au susținut mutarea procesării cererilor de azil în afara teritoriului UE. Madridul a răspuns că deplasările mai departe din enclavă au rămas sub 1 % și a acuzat Roma de poziționare electorală (Il Fatto Quotidiano).

Operațiunea din 15 august a arătat că plata unui stat din afara UE pentru a opri trecerile înainte ca acestea să devină vizibile poate preveni, într-o anumită zi, o criză la frontieră. Nu a arătat că acest aranjament reduce numărul de morți, scade presiunea migrației sau elimină capacitatea Rabatului de a decide când și cât cooperează. Contrastul cu sfârșitul lui iulie, când controlul marocan părea insuficient sau permisiv, rămâne cea mai clară dovadă a poziției de negociere pe care o are Rabatul. Frontiera Europei a rezistat pentru că Marocul a decis să o facă să reziste. Aceasta este dependență prezentată drept succes.