Pentagonul pune Europa pe ceas

Șase luni. Acesta este termenul pe care Pentagonul l-a stabilit pentru a decide ce funcții militare americane din Europa rămân și ce funcții vor fi retrase. Secretarul apărării, Pete Hegseth, le-a spus miniștrilor NATO în iunie că unii aliați vor pica evaluarea, iar alții o vor trece „cu brio” (Stars and Stripes, Euronews). Miza nu se reduce la numărul de militari. Dacă Washingtonul retrage înainte de vreme funcțiile de comandă, informații, realimentare în aer și descurajare nucleară care fac NATO operațional, fără ca Europa să aibă înlocuitori funcționali, descurajarea se slăbește chiar dacă nimeni nu denunță formal Articolul 5, clauza de apărare colectivă a Alianței.

Ce oferă Washingtonul și ce măsoară evaluarea

Elbridge Colby, principalul strateg al Pentagonului, numește schimbarea „NATO 3.0”: Europa preia apărarea convențională, iar Statele Unite păstrează umbrela nucleară și își mută mai multe resurse spre Pacific (Washington Times, RFI). Pe scurt, Washingtonul vrea ca guvernele europene să își apere teritoriul cu propriile sisteme de comandă, într-un calendar pe care Europa nu l-a ales.

Evaluarea nu va număra doar soldații. Va analiza și dacă aliații oferă acces rapid la baze și drepturi de survol în timpul operațiunilor. Într-o criză, o aprobare întârziată dintr-o capitală poate face un plan NATO mult mai greu de executat.

Funcțiile furnizate de Washington sunt partea esențială. SUA operează, în practică, sistemul de funcționare al NATO: structura de comandă care coordonează forțe din mai multe state, informațiile care identifică amenințările, avioanele-cisternă care țin aeronavele de luptă în aer, transportul strategic care mută echipamente grele și aranjamentele de partajare nucleară pe care se sprijină descurajarea. Generalul Alexus Grynkewich comandă atât operațiunile militare ale NATO în Europa, cât și Comandamentul European al SUA (Air & Space Forces Magazine). Planificarea NATO trece încă prin canale americane.

Aliații modernizează conductele, nu sistemul

Europa a început să construiască infrastructură fizică. Statele NATO au aprobat un plan de 27 mld. euro pentru aprovizionarea cu combustibil, menit să împingă capacitatea logistică spre est (NATO). Polonia conectează radare și baterii antirachetă într-o singură rețea de apărare aeriană, astfel încât operatorii să poată urmări amenințările și lansa interceptori de pe același ecran (Army Recognition). După cum a relatat To Brief, un grup de luptă condus de Germania a testat recent mutarea peste noapte a unor blindate grele prin Polonia spre Lituania, exercițiu care a scos la iveală blocaje legate de permisiunile la frontieră și capacitatea rutieră. De la coridorul Suwałki din Lituania (15min) până la bazele logistice ale Greciei (US Embassy Greece), modernizări similare sunt în curs pe flancul estic.

Niciuna dintre ele nu înlocuiește însă sistemul de operare. Flota europeană comună de realimentare va ajunge, în timp, la aproximativ o duzină de avioane-cisternă. Grynkewich a spus că nu este suficient pentru a susține un război (Air & Space Forces Magazine). Institutul UE pentru Studii de Securitate descrie capacitatea europeană de apărare aeriană și supraveghere drept limitată, constrânsă de ritmul în care interceptorii pot fi produși și stocați (EUISS). Cea mai dificilă lipsă rămâne partajarea nucleară: Franța a deschis discuții despre rolul propriei descurajări în securitatea europeană, dar nu oferă un substitut finanțat pentru arhitectura legată de SUA (IFRI). Germania a cumpărat F-35 pentru misiunea sa de partajare nucleară, consolidând dependența de sisteme americane, nu înlocuind-o (Simple Flying).

Același tipar se vede în toate statele de pe flanc. Polonia poate găzdui și deplasa forțe, dar nu poate înlocui structura de comandă care le coordonează. Lituania poate primi o brigadă germană, însă valoarea ei de descurajare depinde de acoperirea aeriană și de liniile de întărire care încă nu funcționează la scară. România poate proteja instalații fixe, precum sistemul antirachetă Aegis Ashore al NATO, dar nu poate încă să conducă singură un efort regional de apărare.

Cronometrul a pornit deja

Pentagonul a retras deja 5.000 de militari din Germania, inclusiv o unitate cu sisteme de lovire la distanță lungă care urma să fie desfășurată acolo, potrivit Stars and Stripes. Colby spune că evaluarea va face NATO „mai puternică și mai sustenabilă”. Datele venite chiar din instituțiile europene de apărare arată însă altceva: continentul poate turna beton și instala conducte de combustibil mai repede decât poate construi arhitectura de comandă, informații și descurajare nucleară care le dă sens.

Termenul de șase luni stabilit de Pentagon se suprapune peste o perioadă pe care planificatorii europeni de apărare o descriu drept una de vulnerabilitate ridicată pe termen scurt. Europa modernizează infrastructura. Sistemul de operare rămâne american. Colby și Hegseth trebuie să răspundă la întrebarea pe care propria evaluare o ridică: ce se întâmplă în intervalul dintre calendarul impus de Washington și calendarul în care Europa poate livra efectiv?