Acordul de acces militar în Groenlanda, la vot

Washingtonul a semnat un acord care prevede acces militar extins în Groenlanda, însă prevederile nu se aplică încă. Acordul semnat de Danemarca, Groenlanda și Statele Unite la New York, pe 22 septembrie, ar permite aeronavelor militare americane să survoleze insula și să aterizeze oriunde pe teritoriul ei, iar navelor guvernamentale americane să se deplaseze sub apele teritoriale groenlandeze (textul semnat de Danemarca). Acordul intră în vigoare numai după ce parlamentele de la Copenhaga și Nuuk îl aprobă. Limitele noilor amplasamente menționate în document nu au fost încă stabilite.

Ce ar obține Washingtonul

Acordul ar acorda drepturi permanente de acces. Odată intrat în vigoare, clauza nu ar mai cere o nouă decizie a celor trei guverne pentru fiecare zbor, aterizare sau deplasare pe mare (publicarea tratatului de către Casa Albă).

Acordul ar schimba zonele în care pot opera forțele americane. Un pact din 1951 le acorda deja drepturi extinse, dar numai în interiorul unor zone de apărare convenite, rezervate utilizării militare americane (acordul din 1951). O analiză norvegiană, care examinează textul clauză cu clauză, consideră că drepturile de deplasare pe întreaga insulă și accesul explicit pe sub apele teritoriale extind în mod real aria permisă de vechiul acord (Samfunn og politikk). ABC News a fost mai prudentă, avertizând că noile clauze s-ar putea să nu depășească toate drepturile acordate anterior (ABC News).

Washingtonul prezintă acordul în termeni mai ambițioși decât permite textul. Donald Trump a vorbit despre control permanent, iar un comunicat al Casei Albe a susținut că Statele Unite vor păstra controlul pe termen lung asupra intereselor lor de securitate (comunicatul Casei Albe). Textul semnat reafirmă suveranitatea Danemarcei și recunoaște că groenlandezii sunt un popor cu drept la autodeterminare (textul semnat de Danemarca). Berlinul a susținut această interpretare. Cancelarul Friedrich Merz a salutat o soluție convenită de părți și în conformitate cu dreptul internațional (declarația cancelarului german).

Amplasamente fără limite stabilite

Acordul permite Statelor Unite să extindă baza spațială Pituffik, pe care o folosesc deja. Adaugă și Narsarsuaq, o fostă bază aeriană americană din sud, precum și Mestersvig, pe coasta de est (textul semnat de Danemarca). În prima noastră relatare, am numit aceste amplasamente baze (To Brief). Tratatul le desemnează însă drept zone de apărare, același tip de zonă prevăzut de vechiul acord. Reuters nu a găsit în text date despre numărul de militari sau un calendar, așa că mărimea, amenajarea și data deschiderii lor urmează să fie negociate (explicația Reuters).

Orice amplasament suplimentar va fi discutat de un comitet comun al celor trei guverne. Dacă membrii nu ajung la un acord în 90 de zile, disputa trece la nivelul miniștrilor adjuncți, apoi la cel al miniștrilor (publicarea tratatului de către Casa Albă). Textul nu precizează ce se întâmplă dacă nici miniștrii nu ajung la un acord.

Acordul oferă totuși o componentă economică locală. Presa germană a remarcat preferința pentru firme groenlandeze în contractele de construcție (Der Spiegel). Textul nu stabilește valoarea contractelor și nu garantează locuri de muncă.

Ce pot promite guvernele de azi

Acordul intră în vigoare numai după transmiterea unei note diplomatice prin care Washingtonul este informat că Danemarca și Groenlanda și-au încheiat procedurile parlamentare. Asta presupune aprobarea de către Folketing, parlamentul Danemarcei, și Inatsisartut, parlamentul Groenlandei (textul semnat de Danemarca, explicația Reuters). Până acum, nu a fost făcută publică nicio astfel de notă.

Acordul încearcă să stabilească dinainte obligații pentru o Groenlandă independentă, care încă nu există. Dacă insula devine independentă, guvernele Danemarcei și Groenlandei trebuie să se asigure că noul stat rămâne în NATO (textul semnat de Danemarca). Tot ele trebuie să se asigure că noul stat preia obligațiile Danemarcei prevăzute în acord.

Cele două guverne nu pot garanta pe deplin aceste angajamente. Legea privind autoguvernarea din 2009 lasă orice decizie privind independența la latitudinea groenlandezilor (Legea privind autoguvernarea). Dacă o Groenlandă independentă ar trebui să adere la NATO ca membru nou, articolul 10 din tratatul fondator al Alianței cere acordul tuturor membrilor existenți (Tratatul Atlanticului de Nord). Astfel, fiecare aliat european ar avea un cuvânt de spus în privința unui angajament semnat de alte trei guverne.

Semnarea a asigurat un text negociat, dar accesul prevăzut de acord depinde în continuare de votul celor două parlamente. Odată intrat în vigoare, acordul nu are o dată de expirare, iar orice modificare ar necesita consimțământul tuturor celor trei părți, inclusiv al Washingtonului (textul semnat de Danemarca). Prin urmare, voturile care urmează în Folketing și Inatsisartut sunt ultimele ocazii identificate până acum de a bloca noile prevederi înainte să intre în vigoare. Înaintea voturilor, guvernele Danemarcei și Groenlandei le datorează parlamentarilor răspunsuri clare despre limitele noilor zone de apărare și despre ce se întâmplă dacă miniștrii nu ajung la un acord privind amplasamentele viitoare.